16 dec. 2013

Un program gratuit de decodat telefoane

Un program de decodat telefoane e bun oricând la casa omului gospodar, că nu se știe niciodată când poți avea nevoie de așa ceva. Cel prezentat în acest articol, WorldUnlock Codes Calculator, calculează codurile de decodare / deblocare a rețelei, ce împiedică utilizarea terminalului cu o cartelă a altui operator decât cel care l-a comercializat.


Trebuie menționat faptul că folosind versiunea prezentată de mine nu veți putea decoda niciunul dintre modelele noi lansate pe piață, dar cu puțin noroc acest lucru va fi posibil în versiunile viitoare ale programului.

De moment pot fi decodate cu ajutorul său o gamă variată de telefoane fabricate sub mărcile Alcatel, LG, Maxon, NEC, Nokia, Samsung, Siemens, Sony, Panasonic, Vitel și Motorola.

Pentru decodarea unui telefon selectați în prima listă fabricantul acestuia, în a doua modelul exact al telefonului (cel inscripționat pe eticheta aflată de obicei sub baterie, apoi urmați instrucțiunile afișate în interfața programului.

În unele situații e posibil să vi se ceară să introduceți codul IMEI al terminalului pe care doriți să-l decodați, caz în care vi se vor oferi și instrucțiuni despre cum îl puteți obține.

Dacă la rularea programului este afișat mesajul de eroare Component MSCOMCTL.OCX or one of its dependencies not correctly registered: a file is missing or invalid, apăsați OK.


Descărcați de aici fișierul MSCOMCTL.OCX, extrageți-l din arhiva în care a fost descărcat, apoi copiați-l în C:\Program Files (x86)\WorldUnlock Codes Calculator.


Sper să aveți destul noroc pentru ca telefonul vostru să se afle în lista celor care pot fi deblocate / decodate cu WorldUnlock Codes Calculator, dar dacă nu este așa puteți încerca și cu programul de decodare recomandat aici. Alte programe utile găsiți și în acestă listă. Apropo de posibilități, înainte de a descărca și instala programul ar trebui să știți că acesta nu vă va fi de folos pentru decodarea telefoanelor cu Android sau Windows Phone.

Dacă dispuneți de un astfel de telefon și vreți să-l decodați, nu vă pierdeți vremea și încercați alte metode, cu un program gratuit de calculat coduri nu veți reuși în viitorul apropiat.

Puteți descărca cea mai recentă versiune a WorldUnlock Codes Calculator de pe Softpedia. Acesta este compatibil cu Windows XP, Windows Vista, Windows 7 și Windows 8 și-ar trebui să funcționeze fără probleme în orice PC cu una dintre aceste versiuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu