12 iul. 2017

Program gratuit pentru ajustarea luminozității și ai altor parametri ai monitorului calculatorului

Free Monitor Manager este un program gratuit pentru ajustarea luminozității și ai altor parametri ai monitorului calculatorului cum ar fi contrastul și valorile culorilor RGB redate de către panoul monitorului, astfel încât acestea să fie cât mai reale cu putință.


Programul este util în special celor care dispun de monitoare ale căror butoane sunt greu accesibile, sau ale căror meniuri sunt întortocheate, iar navigarea între opțiunile profilelor se face anevoios. Apropo de profile, sau dacă preferați, de "presetări", programul permite configurarea și salvarea mai multor ajustări particularizate.

17 dec. 2016

Program de descărcat muzică și video-uri din diverse surse

Am descoperit zilele trecute un nou program de descărcat muzică și video-uri și mi-a plăcut atât de mult încât am zic că merită să prezint și acest blog, pentru cei care încă îl mai urmăriți. Este vorba de un program simplu pentru Windows, cu o interfață intuitivă, dezvoltat de către echipa The SZ, cu care pot fi obținute, din surse diferite, video-uri și muzică din toate categoriile și genurile: Lacey.

program-descarcat-muzica

Programul dispune de patru secțiuni: Search, cea din care se efectuează căutările în funcție de titlul melodiilor ori a video-urile pe care dorim să le descărcă, precum și selecția locațiilor în care acestea vor fi căutate. Urmează în listă secțiunea Downloads, care va afișa la accesare o listă a tuturor melodiilor și video-urilor pe care le-am redat sau descărcat cu ajutorul programului.

19 dec. 2013

Cum poți vedea ce module de memorie RAM sunt instalate în calculator fără a-l demonta

Memoria RAM (Random Acces Memory / Memorie cu Acces Aleator), este una dintre cele mai importante componente fizice ale computerelor personale (PC), iar asta deoarece ea găzduiește temporar datele înainte ca acestea să fie prelucrate de către procesorul calculatorului.


Prin urmare, cu cât capacitatea și viteza acesteia sunt mai mari, cu atât mai rapid se vor deschide și vor lucra sistemul de operare și programele instalate în calculatorul nostru. Astfel, pentru o cât mai bună performanță, este recomandat să vă asigurați că sistemul dispune de suficientă memorie pentru a funcționa la parametri optimi verificând constant consumul de resurse, iar dacă nu este așa, să luați în calcul efectuarea unui upgrade al memoriei RAM.

18 dec. 2013

O alternativă gratuită la Windows Explorer și Total Commander

Pentru lucrul mai ușor cu fișierele din calculator, de exemplu pentru organizarea folderelor, copierea și/sau mutarea fișierelor dintr-un folder sau partiție în altul/alta, majoritatea dintre noi evităm utilizarea Windows Explorer, utilizând în locul acestuia un alt manager de fișiere. Cel mai renumit dintre programele care și-au câștigat reputația de alternative de calitate pentru acesta este Total Commander, un soft shareware (care după expirarea perioadei de probă trebuie achiziționat pentru a putea fi utilizat în continuare), având un cost aproximativ de 40€.


FreeCommander, programul din instantaneea de ecran de mai sus, este o alternativă gratuită la Total Commander și Windows Explorer, compatibil cu Windows XP, Windows 7, Windows 8 și evident, Windows 7, atât cu versiunile de 32 de biți ale acestora, cât și cu cele de 64.

17 dec. 2013

Program bun de vazut filme pe calculator

În umila mea opinie, cele mai bune programe de vizionat filme sunt cele gratuite, cum este și VLC Media Player, cel pe care îl folosesc de ani buni în PC-ul personal și care n-a reușit să fie detronat de niciunul altul în ciuda repetatelor încercări de a-i găsi un substitut.


În primul rând îmi place că nu e dependent de pachete de codecuri, că vine la pachet cu tot cei trebuie pentru ca utilizatorul să poată reda zeci de tipuri de fișiere audio și video fără a-și face griji pentru dependențele care atâtea bătăi de cap dau în cazul altor playere multimedia, și datorită cărora pachete precum K-Lite se bucură de o așa mare popularitate în rândul utilizatorilor Windows.

16 dec. 2013

Un program gratuit de decodat telefoane

Un program de decodat telefoane e bun oricând la casa omului gospodar, că nu se știe niciodată când poți avea nevoie de așa ceva. Cel prezentat în acest articol, WorldUnlock Codes Calculator, calculează codurile de decodare / deblocare a rețelei, ce împiedică utilizarea terminalului cu o cartelă a altui operator decât cel care l-a comercializat.


Trebuie menționat faptul că folosind versiunea prezentată de mine nu veți putea decoda niciunul dintre modelele noi lansate pe piață, dar cu puțin noroc acest lucru va fi posibil în versiunile viitoare ale programului.

9 iul. 2013

CPU Thermometer, program care iti arata temperatura procesorului

Pentru buna funcționare a calculatorului, printre altele, e bine să ne asigurăm că temperaturile înregistrate de componentele acestuia se încadrează în parametri optimi indicați de fabricanții lor. E importantă, foarte importantă chiar, temperatura procesorului calculatorului, iar asta deoarece cu cât aceasta este mai redusă, cu atât mai rapid va lucra procesorul.


Pe site-ul programe calculator a fost publicat recent un articol pe această temă. În el au fost tratate aspecte precum temperaturile recomandate de fabricanți și modul în care ele trebuie interpretate fiecare, ocazie cu care au fost recomandate și câteva instrumente utile de monitorizare.

7 iul. 2013

Inscriptioneaza CD-uri si DVD-uri cu CDBurnerXP

Dacă în urmă cu doar 2-3 ani instalarea în calculator a unui program de inscripționat CD-uri și DVD-uri era practic obligatorie. Acum, după ce prețurile stick-urilor USB și a Hard Disk-urilor externe au scăzut suficient pentru a fi accesibile oricui, când tot mai multe dispozitive, inclusiv radiourile auto, includ un port USB și pot reda de pe stick-uri fișiere MP3, instalarea unui astfel de software de acest gen a devenit mai mult un moft decât o necesitate.

Chiar și așa, dacă doriți să instalați un program cu care să puteți "crea" CD-uri și DVD-uri audio, video, de date, de instalare, șamd, de preferat ar fi să instalați unul foarte bun, de exemplu CDBurnerXP, un soft gratuit, printre cele mai complete pe care le veți găsi.


Pe lângă faptul că CDBurnerXP este disponibil și în limba română, acesta are o interfață atât de intuitivă încât nu veți avea nevoie de ajutor sau de citirea manualului pentru a-l utilizare.

27 iun. 2013

De unde se poate descărca Windows 8.1 Preview original

Windows 8.1 Preview a fost lansat ieri și poate fi descărcat pentru a fi instalat în orice calculator care dispune de un procesor de 1 GHz sau mai mare, minimum 1 GB de memorie RAM, 16 GB de spațiu pe Hard Disk și o placă video compatibilă cu support MicrosoftDirectX 9 și WDDM.



Link-urile de download pentru actualizare de la Windows 7 sau Windows 8 au fost făcute, de asemenea, publice pe site-ul Microsoft. Cei care nu doresc să aștepte publicarea imaginilor ISO ale acestei versiuni a sistemului de operare Windows, pot descărca și instala această actualizare, reporni calculatorul și realiza upgrade-ul prin intermediul magazinului de aplicații Windows Store.

16 apr. 2013

Program de recuperat poze și documente șterse din calculator

Pentru recuperarea datelor pierdute sau șterse din calculator, se poate apela la diverse programe concepute special pentru așa ceva. Unul dintre acestea este Pandora recovery, un program gratuit, simplu de folosit de către orice utilizator. În cadrul procesului de instalare, dacă nu doriți instalarea unui toolbar, a unui joc, va trebui să refuzați ofertele respective, debifându-le. Urmează oferta de instalare a jocului, apoi în următoarea fereastră, încă un toolbar, plus modificările aferente în browser, urmând să debifați respectivele oferte.

Am să vă prezint pe scurt procesul de recuperare, acesta fiind destul de intuitiv, simplu de parcurs, cu ajutorul unui asistent de recuperare a fișierelor. La prima rulare a programului, vom fi întâmpinați de asistentul de recuperare, care ne va simplifica procesul de recuperare. Prima opțiune este căutarea în Recycle Bin, în cazul în care fișierele au fost șterse accidental. În cazul în care nu se găsesc acolo, bifăm opțiunea respectivă, și dăm Next.


Mai departe, va trebui selectată partiția unde au fost fișierele șterse, pierdute. Urmează să trecem mai departe, deci Next.